20170828

Rominimal, where is the love?

Motto: 
When there's no love in town,
this new century keeps bringing you down,
all the places you have been
trying to find a love supreme.


Intro: de ce si cum
Scriu aici despreun poolparty si o mica parte din scena de rominimal, la care am fost recent. Dar nu e vorba doar de rominimal, ci de tot ce am auzit si vazut in ultimii ani - povesti despre ce fel de oameni, ce fel de lume si ce fel de intamplari sunt de gasit pe la festivaluri si prin cluburile dedicate muzicii electronice. Ok, recunosc ca textul de mai jos e mai mult pentru promoteri si actori ai micii scene electronice, decat pentru fani in general. Asa ca te rog, draga cititorule, sa nu iei ceea ce urmeaza ca pe un hate speech al unuia care gusta mai putin un subgen de muzica electronica de dans (minimal cu particula Ro in fata), altfel rafinata si extrem de bine produsa. In linistea teoretica si critica aproape totala care coborat peste scena de muzica electronica romaneasca, randurile de mai jos sunt mai mult o ridicare din umeri si un semn de mirare - dezamagita - pentru ca era posibil sa se intample ceva care, ei bine, nu s-a intamplat. Imi cer iertare tuturor participantilor la petrecerea respectiva care nu se simt reprezentati de cele de mai jos, randurile nu se aplica tuturor, ci doar exceptiilor. Insa, vorba aceea: cine crede ca sta drept, sa aiba grija sa nu cada.

Scurt si incomplet rapel istoric (se poate sari peste, direct la capitolul urmator)
Ceea ce nu a fost sa fie era asa: muzica electronica in forma ei cea mai functionala (de dans) are (sau ar trebui sa aiba) in ea ADN-ul incluziunii minoritatilor, a marginalilor, outsider-ilor si renegatilor lumii asteia pe motiv de nepotrivire in standardele si cliseele straight dominante (sex, alcool, dominatia barbatilor, inegalitatile de gen, toate generate de o lume white people with black ties). Back in the days minoritatile queer/gay/LGBT, si black people, gaseau in fuziunea muzicala man-machine un spatiu safe in care sa se desfasoare. De la ei ideea de incluziune s-a extins la acel second summer of love, de inceput de ani '90, cand rave-urile erau ingineria sociala in care participantii puteau sa puna in practica un alt tip de relatii, chestionand si reformuland ideea de interactiune sociala intr-un utopic si frumos sens egalitarist si inclusivist. Fara bariere legate de sex, rasa, clasa. Mai nou, formula a devenit un cliseu comercial, sau cel putin pop, care sta la baza tuturor interactiunilor in cadrul megafestivalurilor EDM de peste ocean. Se cheama PLUR (Peace Love Unity Respect), si este noua hipioteala corporatista a nepotilor hipitiolor de la Woodstock.

Era cumva de asteptat ca toate aceste valuri de serotonina in care s-au scaldat si se scalda clubgoersii de vreo 30 de ani incoace, sa isi lase refluxul si in viata de zi cu zi, dincolo de noptile pline de empatie si furnicaturi. O masa critica cu constiinta alterata expusa unor structuri muzicale abstracte fara versuri sau energii care dirijeaza emotiile, ci lasa loc reflectiei si contemplatiei interioare, intr-un spatiu incalzit de o sociabilitate artificiala dar palpabila, ar fi fost un pas firesc de evolutie colectiva, in ceafa careia nu ar fi trebuit sa sufle corporatiile si nici ideea de consum pentru consum.

Cum arata homofobia la un pool party, in 2017
Dar lucrurile nu stau asa. La party-ul De Vara w. Cabanne x Traumer x Cezar b2b Priku x Sublee x Hozoc , am vazut in ochii oamenilor, dimineata cand am ajuns, un fel de teama amestecata cu suspiciune, sau priviri superioare si incruntate purtate de baieti pensati, care merg la sala, tunsi scurt si cu tricouri negre. Flamboaianta expresie a raverului, de atunci si de acum, nu si-a facut loc pana aici, unde mai degraba se vedea o standardizare in care dicteaza cultura de consum: ce haine, ce branduri, ce statut ai, cumparand ceea ce ai fost invatat sa cumperi (pentru ca te identifici cu ceea ce porti sau detii), si consumand ceea ce crezi ca iti intareste si confirma statusul: prafuri pentru praful pe care rominimalistii si-l arunca in proprii ochi si in ochii tovarasilor de scena.

Da, muzica bubuia, sistemul de Funktion One injecta groove-ul implacabil dirijat de Priku si de Cezar si ceilalti, care sun real masters la chestia asta. No comment pentru tehnica, pentru sound, pentru playlist. Perfectiunea neutra a acestora putea sa fie vehiculul perfect pentru o stare generala de escapism misto, pe care insa nu am sesizat-o. Da, in spatele ochelarilor erau ochi inchisi si zambete amprentate de inteferenta chimicalelor cu neurotransmitatorii. Cate un cuplu, pe ici pe colo, se saruta ca si cum ar fi descoperit atunci, pentru prima data, sensul imbratisarii (cliesu/not cliseu). Dar peste toate astea era o stare de alerta si de lipsa de incluziune, care a devenit manifesta in momentul in care participantii - multi, sa nu uitam ca a fost un eveniment cu 2500 de attending si 4500 interesati - au fost expusi interactiunii neasteptate cu un reprezentant al scenei queer, asumat, declarat, implicat in tot felul de actiuni - de la dans contemporan, la performance, cantat si dansat pe scena cu propriul proiect muzical, activism social samd, Paula Dunker.

Niciuna dintre reactiile pe care le-am vazut nu mi-a aratat niciun fel de intelegere asupra faptului ca un party electronic alterat este de fapt o ocazie de reprogramare, resoftare sau cum vrei sa ii zici. Momentul in care inveti sa faci alte conexiuni, sa iesi din cararile sinapselor batatorite de un intreg sistem traditionalist si rigid, sa te distantezi de felul in care iti construiesti identitatea si intelegi constructia identitatii altora. Care, la un alt nivel ar trebuie sa fie dincolo de sex, rasa si clasa.

La vederea lui Paula Dunker, multi si multe isi duceau mana la gura ca sa isi acopere zambetul, intr-un gest care vine poate dintr-o indelungata mostenire rurala, in care cine e diferit si anormal este integrat prin ras (ridendo castigat mores). Radeau cum rade lumea la tara aratind cu degetul si acoperind gura ca sa spuna ceea ce nu se spune si nu ar trebui sa fie comentat, cand vede ceva orice care iese din sabloanele de interpretare si intelegere a lumii, de un barbat imbracat in femeie. Care e un fel de bufon, o masca, o nebunie, ceva temporar care ne aduce aminte de seriozitatea vietii noastre si a valorilor pe care se intemeiaza societatea, care a investit efort, bani si nervi ca sa ne aduca pe toti la acelasi numitor comun, in general cel mai mic numitor comun care se poate mmagina.

De cealalta parte a reactiilor erau homofobii in care, la vederea acestui al treilea sex, se trezea brusc dezgustul premergator violentei prin care ar fi vrut sa rezolve o disonanta cognitiva: alcool/praf/cox+rominimal+party nu merge cu scena queer. De la glumite de genul hai ca vreau sa iti prezint niste prieteni (straight) despre care grupul (straight) zice ca sint mai efeminati, pana la du-te ba de-aici in plm, cara-te de linga mine, dispari, pina la aruncat cu sticle de apa si cutii de bere goale in el/ea. La un moment dat mi s-a parut ca ii pe doi care se pregatesc de un mic asalt, punand la cale un atac tip dai si fugi. Din fericire nu s-a intamplat nimic mai violent decat violentele verbale. Dar in ochii celor care le varsau am vazut otrava si muschi schimonositi. Am plecat de acolo tripat si socat pe cata homofobie poate exista in oameni, si cu mintea tandari pentru ca puteam sa inteleg cum se pupa vaga ideologie inclusivista de clubbing cu manisfetari demne de CPF. Chiar asa, homosexualitatea se ia prin contact vizual sau proximitate? Cat de putin stiu oamenii despre chestia asta daca vin la party-uri cu un bagaj minimal si saracacios de stereotipuri de (supravietuire) de gen?

Multe (idei de) concluzii
Hai sa nu mai punem intrebari retorice si sa tragem niste concluzii asupra acestei parti a scenei, reprezentanta de cei care au fost la party-ul respectiv, si, cu rezerve, sa ne extindem putin si la celelalte scene de muzica electronica.

Muzica romiminal (si de altfel orice gen de muzica) nu este un univers inchis. Daca se inchide, ne transforma libertatea in lagar de concentrare, si ca fani ai genului ajungem nazisti, proprii nazisti.

Muzica rominimal exista grefata pe si ca urmare a unui bogat univers muzical, dincolo de universul muzicii strict electronice (ceea ce in epoca noastra de hiperhibridizari a devenit un nonsens). In universul de care vorbim lucrurile se leaga, iar nicio muzica nu exista in ciuda si in afara lui. Chiar daca a evoluat din diverse genuri, si a esentializat intr-o estetica foarte coerenta ceea ce o defineste, muzica asta nu exista separat de sursele ei. Iar sursele ei, in amonte, sunt si dintre cele care promoveaza nu doar o estetica explicita sau implicita, ci mai ales codifica un mod de interactiune social care da seama si despre ADN-ul ei functional, asa cum am zis mai sus.

Cel mai bun exemplu este modul in care vorbeste DJ Sprinkles/Terre Thaemlitz despre muzica (deep) house: "The house nation likes to pretend clubs are an oasis from suffering, but suffering is in here, with us (if you can get in, that is)…house is not universal, house is hyper-specific…what was the New York house sound? House wasn’t so much a sound as a situation…The context from which the deep house sound emerged is forgotten: sexual and gender crises, transgendered sex workers, queer bashing, loneliness, racism, HIV, censorship. All at 120 beats per minute.”

Si fiindca termenul nazist este cam dur, cred ca trebuie sa il explic ( fiindca e nasol si polarizeaza cand apare intr-o discutie). Spun nazist cand vorbesc despre o abordare a unor universuri complexe din perspectiva simplificatoare a unui singur punct de vedere care se autovalideaza, si care exclude contextele si evolutia istorica a universurilor contemporane, pe care le refuza/intentioneaza sa le schimbe, in cel mai bun caz, sau sa le elimine, in cel mai rau caz. Poate nu e cazul, dar daca asculti doar rominimal (nu acasa, ci in oras), si refuzi toate celelalte universuri, excluzi un lung drum care a facut ca muzica asta sa ajunga la tine. Excluzand, omori si ceea ce o sustine.


Mai zice Terre Thaemlitz, in alta parte: "When you look historically at the changes and the influences that these kind of scenes can have, it's not happening by people having a good time. (...)The clubs were the first spaces for public safer-sex education, for condom distribution. This was happening in the clubs rather than the public schools, because those were the spaces that were open enough to allow it. When you're talking about those kinds of things, that kind of social organizing, that's really different than just talking about what music sounds like and if you're having a good time at a party."

Mainstreamul ne prosteste cu imperativul Feel good/Enjoy life dar, in mod total contraintuitiv, un party nu este neaparat despre good time. Feel good este un slogan mainstream care tine schimbarea sociala pe loc. Ceea ce ajunge in mainstream este supus riscului de a se contamina de retorici gaunoase (iar rominimalul este deja un fenomen mainstream)

Pentru ca este inainte de toate un succes comercial, acest gen de party si de evenimente functioneaza dupa legile cantitatii: mai putin conteaza ce gandesti si cum esti, conteaza ce si cat consumi. Nu te intreaba nimeni la intrare daca ai auzit de DJ Sprinkles si al sau Midtown 120 Blues. Te duci la party ca sa te simti bine, sa arati bine, sa te (auto)validezi prin alegeri si sa mai castigi un punct in lungul sir de puncte pe care te-ai apucat sa le acumulezi inutil despre propria identitate.

Rominimalul este un fenomen de masa, un cult in Romania, si, de cand cu istorica validare din ElectronicBeats, revista platita de Telekom, a intrat definitiv in sfera mainstreamului comercial, cu aparenta de nisa si experiment, dar in fapt, risc sa afirm, ca fenomen datat.
Ce este mainstream cultiva in general consumul si productia pe schemele si standardele cele mai eficiente social si economic, dupa logica traditionala. Barbatul e barbat, femeia e femeie, statutul se castiga cu haine si bani, validate de branduri (brandul ca si criteriu de reusita sociala), ordinea lumii nu se chestioneaza, ci se pastreaza si se perpetueaza.
Faptul ca ajungi la o petrecere de Rominimal are un aer de underground, insa nu e, pentru ca toate formele de consum au acolo girul pervers al politicului si comercialului autohton. Adica este la vedere, cunoscut si ingaduit, tacit. Poate ca parintii tai nu stiu ce consumi si ce se intampla acolo, dar Big Brother Ro stie. Si te tine acolo, luandu-ti energia pentru a te implica constient intr-o schimbare si o relatie autentica cu tine, cyu scena si cu muzica, si pacalindu-te (poate) ca faci parte dintr-o elita.


 Aceasta atotprezenta si supurenta trimitere la dragoste/love din cultura pop,  este de fapt o traducere proasta pentru escapism si izolare

O zice tot Terre Thamelitz, mai bine ca oricine: "Pop, country, jazz, soul, R&B, classical... all of these musics overflow with 'love,' a term so abundant that we grant it the authority of meaning without inquiry." (but n.bbchk.) "how do we - as people that are constantly being bombarded with audio signals and songs and signs - actually possess those enough to reflect on them and twist them and do things with them on a subcultural level that aren't about profit? How can we use them in ways that are culturally critical?"
Deci, ce iubim la o petrecere? Fiorii indusi artificiali de intalnirea dintre frecvente si groove-ul implacabil cu neurotransmitatorii alterati? Iubim faptul ca suntem impreuna cu altii ca noi si ca totul este good vibe si pozitiv? Este love pentru toti ceilalti cu care suntem in aceeasi bula (pe facebook) si extindem gresit aceasta stare la tot ce este in afara bulei?
(Cred ca acest atotprezent si gretos love este impulsul care a dus la aparitia unui record label de techno care se cheama Hate)

Muzica electronica este in general speechless, pentru ca structurile ei abstracte sa poata fi umplute cu un continut care nu se comunica decat personal. De aceea, ea singura nu poate fi un formator si agent de socializare cu impact egal cu al muzicii (mainstream) care se bazeaza pe versuri. Din cauza asta, producatorii si artistii din domeniu, uneori, ar putea sa vorbeasca.

Nu zice nimeni ca trebuie sa fii un producator grafoman, dar se vede ca tacerea nu ajuta lucrurile sa mearga mai departe din punctul de vedere al evolutiei colective (poate ca si asta e un bullshit mainstream - care alimenteaza iluzoriu speranta ca maine va fi mai bine si ca lumea merge in general spre progres).
Cel putin, cata vreme in jur ai un mainstream romanesc de radio care merge, aproape monopolizat, pe notiuni de sex, putere, statut social, relatii pasionale si, nu in ultimul rand control - prin imagistica si versuri, sau ai un mainstream folk si popular, standardizat si falsificat, care transmite un kitsch emotional si o imagine trunchiata a societatii traditionale romanesti, tacerea in muzica abstracta (ca e electronica de dans, sau ambientala sau experimentala) e o critica implicita, imersata, dar care ramane critica doar pentru cei din interiorul celor care o practica. Pentru exterior ramane doar un zzgomot de fond sub radar. Nu zic ca producatorii ar trebui sa se apuce sa faca analiza pe text. Dar, sa poti sa spui ce vezi intr-o manifestare sau alta a lucrurilor pe care le faci si la care esti expus, sa oferi altora criterii de incluziune, chiar vorbind despre genuri si muzica - traducand intr-o limba accesibila continuturi mai sofisticate - asta poate crea niste impulsuri spre schimbare, chiar daca e lenta si grea. Istoria recenta a blogurilor romanesti de muzica electronica ne-a aratat ca tacerea critica duce lent spre tacere totala. Insa, daca tu ca producator si promotor al unui gen esti de partea homofoba, rasista si misogina a scenei, lucrurile nu pot merge decat in siajul tau, because everybody follows the leader.

PS La Sunwaves 22 a fost, ca de obicei, foarte tare, cu si fara Terre Thaemlitz. Mai multe aici:



20170722

Jlin: Carbon (from Black Origami, 2017)



Jlin's album 'Black Origami' has made it onto many of the 2017 half year lists including The Guardian, NPR, The Quietus, Treble Zine, Bandcamp, Vinyl Me Please, High Snobiety, Louder Than War, and The Vinyl Factory.

Jlin also features in the New York Times as one of the 15 best sets at Sonar Music Festival this year.

20170720

Fresh: Konx-om-Pax- Cascada




This August, Tom Scholefield a.k.a. Konx-om-Pax will release the very welcome 'Refresher' EP, his follow up to his album, last year's popular 'Caramel', which explored and disassembled the afterglow of warm rave memory.
The EP kicks off with the joyous actual rave of Cascada, a piece of sunny techno with a modulating, catchy stab riff which you can hear on Youtube.

20161123

Din Dekolectiv 2016 am prins doar Dark Matter(s)

E clar ca suntem programati sa diverse pentru cel putin cele trei instante pe care le numim eu. Programe si programute la care facem mereu update-uri, adaugam, scoatem, punem si ajustam codurile proprii ca sa ne interfatam si interconectam mai bine cu lumea si cu programele ei/altora.
O seara de club activeaza specific toata cablaraia invizibila care ne configureaza pentru momentul respectiv, in timp ce dam shutdown sau lasam sa se deruleze in background, cu luminile stinse, toate celelalte softulete de care suntem constienti, ca ne place, sau inconstienti, ca nu ne place.
Asa ca ceea ce urmeaza e o fictiune in masura in care cuvintele patrate si cubice, digitii simplificatori cu care traducem si amintirile si lumea, nu au cum sa vorbeasca prea mult despre fractali si holisme.
Eu subiectul am intrat in Dekolectiv:Dark Matters cu cateva programe setate mai degraba in raport cu exteriorul evenimentului raportat la propria subiectivitate. Deci, era asa: a must see, nu pentru ca muzica sau ceva in mod special, ci pentru ca trebuia sa fiu afara, sa nu stau in obligatiile de acasa, intr-unul din putinele staturi afara peste noapte care mai imi sunt accesibile (din cauza altor softuri personale si conjuncturale, fireste). Pentru  ca am fost invitat, pentru ca puteam, pentru ca nu am mai facut-o de foarte mult si pentru ca asa era ocazia (intamplator suprapusa lineupului).
Cu saptamani in urma am discutat cu S., mi-a trimis seturile, mi-a spus ca ii plac. Techno - si mie, mai putin ce am ascultat. Si o lunga discutie apoi despre tripuri si despre faptul ca ce aud e prea brutal (Phase Fatale) sau prea departe ca si sfera de preocupari (An-I), sau prea contingent/imanent (ca Toulouse Low Trax). Ca am nevoie si imi aduc aminte de momente in care sa ma scufund, ca vreau o calatorie si mai ales catharsis. Sa intru intr-un fel si sa ies in alt fel din muzica, si ea din mine. Cu explicatia primita apoi de la M., in cadrul altei resoftari, ca e o muzica pentru o generatie care nu mai are rabdare si asculta in/out un set. Nu ca pe vremuri.
So, sambata, in fata la Guesthouse, first timer (atat de deconectat, ca eram sigur ca e Kulturhaus, omg), unde de la ora 10 si putin incep sa se adune coincidentele. Ca ma asteptam sa nu recunosc pe nimeni, afara de organizatori si S. Doi cunoscuti din paradigma nonclubbing, M. si S. la intrare, semn foarte bun. Inauntru ok, spatiu bun. O, chiar dublu, cu tot cu incaparea bar din stanga. Stat la masa, baut beri din borcan verde cu maner de zacusca, discutat despre diverse, inclusiv filme, inclusiv Westworld. (by the way, Westworld, anyone? Senzatia de mare univers care devine mic fiindca programat si in care ai impresia ca ai inceput sa vezi limitele si sa atingi marginile si ca nu poti trece dincolo blocat de un soft la care nu ai acces? Enfin, digresiuni care ruleaza mental in background, un soft care murmura si bruiaza peisajul, dar destul de sub control ca sa nu se vada doar purici).
Si hop, se mai aduna doi cunoscuti (a fost cu cate doi), dragi si simpatici si apropiati (P. si M.). Si se stinge lumina si sint langa scena, in stanga, rezemat de un paravan, si ma uit la Pan Daijing care incepe sa interpeleze participantii, sa ii ia in brate, sa mearga in genunchi. Cineva zice de undeva: ce-are frate asta de se imbratiseaza cu oamenii? Pai a inceput performance-ul, zic. A, ok.
Din dreapta, din fata scenei, mixerul trimite un sound foarte disruptiv din cavernele softurilor ei, catre ale noastre deci. Cum sta fix in fata mea, langa bar, Pan Daijing ma repereaza, ma fixeaza, si vine la mine cu intrebarea: "So? You think you know better than me?" Stiam ca o sa fie o intrebare gen Matrix, de cand am vazut-o ca vine spre mine, asa ca am zis un simplu si sincer "I don't know".  "You don't know?" "No, I mean, we'll see, care cine stie ce mai bine, la sfarsit o sa vedem, doar ca nu o sa mai si impartasim acest  input final (si cand zic final ma refer mai ales ultimul. Dar si la primul). "We'll see!" a repetat ecoul martial Pan Daijing si s-a indepartat.
E clar ca e greu ca intr-un performance in care programul/regula jocului te lasa intr-un cadru artificial sa interactionezi limitat si epidermic chiar la nivel de limbaj cu publicul, nu prea e un dialog. Dar momentul a fost suficient de puternic sa ma faca atent. La acel acum din acel moment, cel putin. Apoi ea s-a retras in fata scenei si a devenit ecoul propriilor caverne sonore, which was ok, si cumva de asteptat. Dar bine, e bine ca acest tip de energie neincadrabila (i.e. dintre si dincolo de tipare si direct din viscerele, carnea, oasele si singele cui o detine) sa iasa catre public asa. Chiar daca nu e o experienta pe care s-o asezi cuminte si rationalizata undeva unde sunt programele structurante ale lumii in care traiesti/traim./
Am dat shutdown relatiei cu ea imediat ce toata disruptia s-a transformat in ritm; mi s-a parut ca nu se leaga si as fi mers mai departe cu ea in caverne irationale decat in structuri, chiar si alterate. Dar asa nu am mai urmat-o.
Am urmat in schimb o iesire afara la o tigara (unde niste discutii despre filmul romanesc, cinematografe, tuica cu slanina ca un cel mai mic numitor comun male only romanesc, pe frig, in fata intrarii)./ Am revenit cu plimbari pe la bar, prin backstage, in timp ce Toulouse Low Trax adunase oamenii in fata lui. Eu in cautare a unui loc propriu in context aud de la un alt P. un nu se stie niciodata/you never know, deci leitmotiv. Intre timp incepe Phase Fatale, cu mine pe acelasi picior de fataiala, asteptand sa intru pe o lungime de unde, cu cineva, cumva. B. spune nu te loveste un sentiment de anii 90 si zic (poate mai tarziu) ca e o muzica foarte dubioasa, o furie intre techno (fara povesti si buildup-uri) si goa (fara layering si paranoia fractala). Dubioasa, dar intersanta, zice B.
Si ma mai duc la bar odata, si fac o aroganta mica de campari orange, si fac permutari mentale de elemente care lipsesc sau sint in plus fata de ce imi zice mie programul ca e techno./ Cand, dintr-o data, brusc si fatal, gandurile mi se duc in jos, devin quite dumb, un reflux din afara le scoate din mine, ca sa faca loc pentru altceva. Poate ca un mic big bang, un moment in care corpul se opreste din functionarea invizibila si ignorata, de rutina si background, si ma trezesc ca din backstage spun trebuie sa plec ma duc sa dansez. Si muzica se imparte in doua, muzica dinainte, si muzica de dupa, si apar si povestile din ea, dincolo de violenta. Pulsez in timp ce inaintez, si e intuneric, si tot ce vreau e sa fiu in mijloc si in fata, indiferent cu cine.
Dar nu e chiar indiferent, fiindca in stanga, o ea ma intreaba cine sint, pentru ca ma stie dar nu ma cunoaste, urmeaza un schimb de trei replici: eu sunt ...si asa, tu esti ... asa. De unde
? de acolo, si tu? de aici - haha, isi da capul pe spate - si de acolo - din nou./ Si generatorul care pompeaza de undeva din afara flux si reflux senzorial, plus si minus, alimenteaza la maxim toate tactilitatile si sunt dintr- data o masina de mii de receptori, si simt cum se misca aerul ca ecou al miscarii unei rochii, simt capilaritatea celuilalt care se atinge de mine si aud perfect izolat patternurile fiecarui track din piese (ajuta Funktion One) si marginile se topesc. Cred ca sintem mai multi care pulseaza asa, nu ii vad, banuiesc ca si C. de langa mine este, nu intreb, dar se simte. Suntem toti patternuri intr-un mare multitrack layering, sincronizat pe beat cu muzica si Phase Fatale isi duce povestile mai departe.
Sint in alta paradigma decat cea in care am inceput seara, toate programele de rutina functioneaza la fel, dar nu mai ocupa locul central, sint toate acolo si constient de asta, dar cumva nu mai dirijeaza binar comportamentul si poate asta e o treaba, sa poti sa le vezi in actiune din afara, dar sa nu te iei dupa niciunul fiindca nimic nu e izolat.
Sint in centru, si din dreapta apare o alta ea, se apropie si imi spune/ sa nu ma supar dar ca intr-un fel m-a ales sa ii fiu reper in seara asta, ca o sa iasa dar o sa se intoarca la mine, ca sint in centru, sint centrat, miscarile sunt bune, sint acolo. Ok sigur, oricand, nici nu cred ca mai e nevoie sa spun ceva, dar e atat de limpede vocea si cuvintele si felul in care o spune, toate inflexiunile, timbrul usor cantat si foarte usor abraziv, e cea mai buna comanda vocala pe care am primit-o in seara aia.
Muzica se duce in fundal cuminte, si acum cineva e langa mine pe care il percep in toate detaliile. Si se intoarce si vorbim, cred ca mult, si ajungem la diverse, la relatii, experiente, age. E pe alta frecventa, dar e incredibil ca e si pe frecventa mea, si ca pe ecranul mintii nu apare niciun fel de warning sau analiza sau orice care sa bruieze flow-ul. Sint acolo, fiindca m-a definit ca centrul ei in seara aia, si am acceptat aceasta softare in plus fata de ale mele. Ii dau mainile mele, pentru ca sint mai calde decat ale ei care a fost afara, ii prind maxilarul si i-l deschid spunandu-i sa tina gura deschisa, ca asa e mai bine. E o invitatie, nu e o invitatie, e o grija, e ca si cum ar fi grija mea. Dansez, ma misc odata cu discutia, dar nu doar cu ea. Ma duc, o caut pe M., o aduc si pe ea acolo (a fost inainte, sau dupa, who knows). Trebuie sa fie acolo, linga mine, cu noi.
Acum as putea fi de exemplu mama lui Ponyo, sau valurile cu ochi care se transforma in pesti si care ajung sa inghita orice si se extind peste tot ceea ce inainte e limitat. Nu mai este doar aer sau muzica in jur, este aer-cu-muzica-lumina-caldura-si-puls, este un clopot mai mare in care e un clopot fluid mai mic in care sint eu care sint in centru, centrat din stanga si din dreapta, si nu mai vad marginile a nimic, ci doar detaliul contactului. Proiectiile de pe ecranul din spatele dj-ului care pana atunci au vibrat microtonal intr-o zona de pinknoise vizual, explodeaza in fractali si patternuri si geometrie, si e buna trecerea de la una la alta. Si imbratisarile vin si pleaca, cei multi care pulsau au plecat si au ajuns in recunoastere la fiecare si patternul s-a facut mai mare. Din spate se aude ecoul unui soft mai vechi care zice ca in seara asta nu o sa f--- nimic. sau nici in seara asta nimic. Pai da, pentru ca nu e despre asta. Pentru ca dupa micile big banguri individuale materia neagra a fiecaruia s-a extins rapid si catifelat si sintem intr-o suspensie dark invizibila, in care ne miscam, dar de fapt nu cred ca ne mai miscam, doar transmitem si emitem energie, si incercam sa ne transformam in muzica si muzica sa o transformam in noi. Blackout.
Nu a fost prima data.
Nu am fost niciodata la Guesthouse.

20161116

Ancient Methods - New Brvtalism No. 075 (10 November 2016 new mix)



Tracklist:
1. Mark Kozeäek - Castle / Coil - The Sea Priestess
2. UVB - Disobey Your Kids
3. Mind Teardown - Lamar Extermination
4. Celldöd - Kulturkrieg (Remix)
5. Alexey Volkov - Curtains Of Flesh
6. Thomas P. Heckmann - Violent Stains
7. Synths Versus Me - 1987
8. The Advent - Hybridize
9. Rendered - Bendover / Echo West - Soul Cleaning
10. Huren - Radrebell - Changing Face
11. Future9394 - Oktav99
12. Codex Empire - Exchanged Worlds / Gagarin Kombinaatti - Tiedonantaja Kirjoittaa
13. Aphex Twin - Metaphrastic
14. P.E.A.R.L. - HOG II (Stave Rmx)
15. Ancient Methods - Now Come Closer
16. Huren - $K0T0MA / Pure Ground - Poison
17. Ontal - Boot Sector Infection
18. Plovdiv - Lossy Star
19. Transform Collage - Tribal Order (edit)
20. Neel - Vandal / Pact Infernal - Circle VII (Anger)
21. D.Carbone - Antisystem
22. Lewis Fautzi - Eerie (Sleeparchive Rmx) / Caroline K - Chearth
23. MRTVI - IBUKRON / Ortrotasce - Losing Mind
24. Fanon Flowers - Mode 12 / Dead Tech - Desolate - Demolition
25. Spectre - Waiting For Mio
26. Pfirter - Euritmia / Ausdärmen -ג
27. Schwefelgelb - Aus Dem Hals Der Flasche
28. Orphx - Molton Heart / Thorofon - Flesh & Steel
29. Outsider - Bombin’
30. Frontline Assembly - Resistance (edit)
31. Sawf - High Ways / Calva Y Nada - Rascheln
32. Zex Model - Dead City Central

All credits to The Brvtalist and Ancient Methods.
Original links:
http://www.thebrvtalist.com/newbrvtal...
https://soundcloud.com/thebrvtalistxx...

Follow The Brvtalist here:
http://www.thebrvtalist.com/
https://www.facebook.com/thebrvtalist
https://soundcloud.com/thebrvtalistxx
https://www.instagram.com/thebrvtalist/

20161111

Style Guide: Techno – Part 1: History and Sound Design




James Wiltshire (Freemasons, F9 Audio, Beyoncé) returns with Point Blank' Style Guide: Techno. In part one, he looks at the history of techno, and some simple sound design techniques.