20101227

Solar Gold Panda Grizzly Bear In Heaven

Mutatiile anti-consumeriste, incalzirea globala, Nirvana ratata, 9/11, criza globala si sentimentul iminent al unui sfarsit (inca nu stim care), democratizarea instrumentelor de productie, retelele sociale, neo-tribalizarea si pirate bay au adus pe scena muzicala o specie noua de ursi indie, folk, kraut, psihdelici si electronici. Cum zice un comentator entuziast pe youtube:

"This music is not marketable to the masses. Instead, allow your uniquely tuned mind to be blown by this great band. Take this music for what it is and the enjoyment you receive from it. Transcend consumerism and realize you are listening to something truly special."

Asadar de ascultat (un fel de Best indie bears foarte personal, in ordinea aleatorie 2,1,4,3,5):

Solar Bear - She Was Coloured In (2010) - Planet Mu (Dublin)
Gold Panda - Lucky Shinner (2010) - Ghostly (London)
Grizzly Bear - Veckatimest (2009) - deja un supergrup, singurul non-electronic act de la WARP (Brooklyn)
Bear In Heaven - Best Rest Forth Mouth (2009) - Hometapes (Brooklyn)
(Nu l-am uitat pe Panda Bear, proiectul lui Noah Lennox de la Animal Collective, care e prea Animal ca sa il mai mentionez.)

I ♥ bears.








  Same Dream China by Gold Panda


Back Home from Gold Panda on Vimeo.


Snow And Taxis from Gold Panda on Vimeo.




20101224

Atitudine politica 4/4 a la Villalobos (via Shackleton)



Contrar a ce se crede si se spune despre scena de club 4/4, exista o atitudine politica puternica din partea unora si a altora. Villalobos a refuzat sa puna ceva in SUA cat timp Bush a fost la Casa Alba. Tot el are acest remix vechi la o piesa facuta de Shackleton. Este prima fuziune intre minimal si dubstep (un soi mai special de dubstep), un remix tripant si fluid de aproape 20 de minute.

Prima data cand am ascultat soundul dark al dubstepului, cu subbasii grei si abrazivi, cu universul sonor lipsit de melodicitatea si de arpegiile mistice ale trance-ului si goa-trance-ului, cu curgerea lenta si sincopata a percutiei, mi-am zis ca era normal ca dupa 9/11 - caderea turnurilor babilonice ale civilizatiei consumerismului si neo-colonialismului american - sa apara acest sound. Am facut o legatura directa intre atentate si ambianta sonica apocaliptica a dubstepului. Era normal ca dupa 10 ani de optimism trance via new-age, de pompare in consumerismul neutru-hedonist de tip house sa vina un altfel de emotie si raportare la viitor: ea s-a numit dubstep.

Asta se intampla prin 2007. Am ascultat acum acest remix al lui Villalobos la tenebrosul "Blood on my hand" al lui Shackleton, care se refera exact la episodul 9/11, si stiu ca lucrurile stau asa cum m-am gandit atunci (o recenzie la remixul cu pricina facuta de Philip Sherburne aici). Versurile vorbesc de la sine:


"When I see the towers fall,
It cannot be denied that,
As a spectacle,
It is a realization of the mind.

You see, I'm standing on a mountaintop
And letting out a scream,
It's the language of the earth,
It is the language of the beasts.

There's no point to look behind us,
We left the corpse behind,
Because flesh is weak and forms break down.
They cannot last forever."

20101223

Lectia de dub cu dom' profesor. Mad Professor

 
"Dub is a genre of music which grew out of reggae music in the 1960s, and is commonly considered a subgenre, though it has developed to extend beyond the scope of reggae. Music in this genre consists predominantly of instrumental remixes of existing recordings and is achieved by significantly manipulating and reshaping the recordings, usually by removing the vocals from an existing music piece, emphasizing the drum and bass parts (this stripped down track is sometimes referred to as a 'riddim'). Other techniques include dynamically adding extensive echo, reverb, panoramic delay, and occasional dubbing of vocal or instrumental snippets from the original version or other works. Dub also sometimes features electronically generated sound effects, or the use of distinctive instruments such as the melodica."

Iar Mad Professor, poreclit asa inca din scoala pentru aplecarea lui spre tehnica si inginerie, e unul din pionierii dub music, celebru pentru unii - si nu in sensul mtvist - pentru seriile Dub me crazy, Dub you crazy with love, Black liberation, pentru colaborarile cu Jah Shaka, Pato Banton, Sly and Robie si Lee Scratch Perry, remixurile la piese de Massive Attack, The Orb, Depeche Mode, Sade, Jamiroquai, Beastie Boys. Mai multe pe ariwa.

20101222

Missil - Invincible (feat. Spoek Mathambo)




  Missil - Invincible-feat. Spoek Mathambo by boingbumchak 

Descrierea de pe facebook a lui Missil, a she-DJ din Franta, e foarte entuziasta: "DJ, graffic designer, graffiti writer, producer and all round sensory terrorist, Missill, “the urban punk”, is here to destroy all those readymade ideas you might have about DJing. Her style has been described as a “sense-shredding orgy of electro, hiphop, booty, breaks, baile funk, dancehall, and grime”. Her passion for all things hip hop (she is a jack of all trades dabbling in graffiti, graphic design, production, her own clothes designs and the list goes on) is translated through her fingertips in her DJ sets and her energy fuels the ever mesmerised crowds." Piesa e un extras de pe viitorul album si suna cross breed si post orice.

20101221

ROA Ne place



Cezar continua directia metalirica pe care am mai auzit-o de la el (versuri inteligente care ironizeaza intr-un fel absolut unic atasamentul fata de muzica/clubbing/dance culture/whatever, dar in acelasi timp sunt destul de autentice ca sa fie ascultate si la primul lor nivel care - paradoxal - vorbeste chiar de atasamentul fata de muzica/dance culture/clubbing intre party de club si party de bloc). Rezultatul, combinat cu videoclipul si cu PR/ul fresh pe care il face trupa ROA (Rise Of Artificial), copilul teribil al lui Bogdan Popoiag (UNU) &Cezar Stanciulescu (Junkyard, fost Suie Paparude) e un succes de peste 100.000 vizualizari pe youtube, which is pretty amazing. Versurile sunt absolut savuroase. Adica ne place.

20101210

Schutzhaft EP - o descifrare reverse engineering. Probabil ultima din blogosfera.

Din toata tona de comentarii si de reactii provocate de textul albumului Shutzhaft EP lipsesc inca niste lucruri esentiale. Nu ca ar mai interesa pe cineva, in afara de mine, dar fiindca acest blog se ocupa cu aspecte legate de regandirea muzicii electronice - ce legaturi stabileste aceasta muzica cu lumea din afara universului sonor, cum ii ajuta pe oameni sa se integreze, sa isi construiasca identitatile, sa aiba o pozitie sau nu fata de lumea in care traiesc etc. - e cel mai potrivit loc unde sa fac o ultima confruntare cu semnificatiile textului, ale textului asociat cu materialul audio, cu coperta EP/ului, cu sensurile care decurg din unele comentarii, intr-un cuvant cu toata reteaua generatoare de dialoguri cu lumea exterioara din jurul acestui obiect care vrea cu insistenta sa spuna ceva, si care a fost luat la injuraturi inainte sa fie cat de cat inteles. Voi lua pe cat se poate fiecare din elementele care semnifica, le voi desface de contextul in care apar pentru a vedea ce inseamna fiecare, si apoi voi reface intregul, cu ajustarile de rigoare.

Voi porni de la titlu, caci el este primul care creeaza niste asteptari si ingusteaza campul de intelesuri asociate. Avem un material care se numeste, suprinzator, Schutzhaft EP. Schutzhaft inseamna detentie protectiva, termen care se aplica atunci cand o persoana este tinuta intr-un tip de arest care o protejeaza de amenintari din afara sau dinauntrul inchisorii. In mod normal acest tip de arest se aplica pedofililor, ucigasilor si violatorilor de copii, ofiterilor de politie, capilor sau membrilor unor bande, sau persoanelor care sunt gay sau transsexuali sau criminalilor care au fost martori la alte crime. Folosirea termenului german face insa trimitere directa la alta realitate. In cadrul regimului nazist, Schutzhaft era un termen paravan pentru a ascunde o serie de politici indreptate impotriva minoritatilor formate din evrei. Acestia erau arestati si dusi in lagare, sub pretextul ca astfel sunt feriti si aparati de mania poporului. Si in ultima instanta, exterminati.

La ce se poate face trimitere Schutzhaft aplicat ca titlu unui EP de pseudo-deep house? Cine pe cine ia in detentie protectiva prin cateva piese de ritmuri "patrate"? In ce scop si de cine ii fereste? Titlul suprinzator nu a suprins pe nimeni, nu am vazut nicaieri o referinta la acest termen. E destul de greu sa refaci traseul acestei alegeri. Pentru multi dintre noi termenul nu avea inainte de EP lui Ion nici o semnificatie; daca cineva a cautat ce inseamna Schutzhaft a dat de arhivele Holocaustului si referirea la regimul nazist - lucru care nu ajuta prea mult, la prima vedere.

Long story short: fara textul de descriere a materialului am fi ramas cu intrebarile; referintele pieselor sunt prea vagi ca sa poata arata cu degetul in ce directie trebuie sa gasim sensul corect - fireste daca vrem sa o facem. Titlul EP/ului si numele pieselor sunt un joc simbolic in contextul actual al felului in care Ion percepe clubbingul. Cred ca Ion vrea sa zica ca suntem luati in detentie protectiva de chiar acest stil de viata pe care il traim ca si clubberi. De muzica pe care o ascultam, ritmurile patrate de techno, muzica de club.  Muzica asta aresteaza pe fiecare clubber/fan al muzicii 4/4, rapindu-i dreptul de a avea o atitudine politica; iar clubbingul, prin comportamentele asociate, celebrele "cuie" ale lui Clontz, extermina incet si sigur pe omul-cetatean care ar trebui sa aiba o agenda politica.

Chiar felul in care e conceput designul copertii EP-ului cu pricina spune acelasi lucru. Nu stiu daca ati observat, dar spre deosebire de toate celelalte releasuri de la Local Records - care sunt porti deschise catre lumi conotate pozitiv: fantasme grafice atragatoare ca cea a lui Bogdan cu Human Thermodynamics, sau lumi curate si minimale ca cea a EP-ului Minus - coperta Schutzhaft e o chestie gri, rugoasa si aspra. La prima vedere am crezut ca e un burete, dar de fapt e un zid. E zidul simbolic al clubbingului asa cum il vede Ion. E gri pentru ca e si uniformizarea cenusie a ritmurilor 4/4 (toata lumea asculta house, suntem house-nation, de la baieti cu Dacii tunate pana la supermasini, nu se poate ca pe strada sa nu te pocneasca din difuzoare sunetul de mars al muzicii techno. Peste tot se aude, cum spuneau odata Vita de vie "basul si cu toba mare". Pentru cine nu stie, acest boom-boom-boom-boom principal e un ritm simplu de mars militar). Cenusii erau si uniformele Rinocerilor din piesa lui Ionesco, cu referire directa la orice forma de nivelare autoritara, de dreapta sau de stanga. Techno-ul patrat, in variantele comerciale, in sutele de mii de ipostaze putin diferite una de alta, e ceva care niveleaza. Comercial, in cazul acestei muzici, este chiar clubbingul si stilul de viata asociat lui, de la bere pana la haine, tigari, etc etc etc.

Adica, Schutzhaft EP pare a fi un decupaj al unui univers care claustreaza, universul clubbingului in care dimensiunea politica e atrofiata. Ceea ce proiecteaza acest material intr-un alt context decat cel escapist cu care suntem obisnuiti cand e vorba de muzica, si mai ales de muzica electronica. Aceasta muzica bazata in principal pe corporalitatea sunetului, pe texturi sonore mereu surprinzatoare fiindca nu au nici un referent in realitate, este o muzica care trimite in alte lumi.

De obicei pur instrumentala, ii lipseste orice fel de carlig care sa il ancoreze pe ascultator intr-un univers de semnificatii. Pur si simplu, asculti, incerci sa intelegi de unde vin acele sunete, acele texturi, acele structuri noi si suprinzatoare (vorbesc la modul general) si cautand sa raspunzi la intrebari care nu pot fi rationalizate construiesti o lume in care te si proiectezi (este un principiu cinematic pe care l-au folosit cei de la Makunouchi Bento, cu lansarea albumului Swime). Asculti si evadezi din lumea asta, sau mai precis faci o calatorie/trip in alta lume.

Asta e functia escapista a muzicii electronice, postulata chiar de cei care stau la originea ei, recent redescoperitii artisti germani inventatori ai Krautului, care spuneau ca vor sa iasa cu muzica lor din lumea care adusese al doilea razboi mondial si care era dominata de rockul de tip anglo-american. Deci sa evadeze. Nu mai insist, cred ca s-a inteles.

Insa EP/ul Schutzhaft functioneaza in sens opus. Inca odata, prin text. Vorbeste de ambiante suprinzatoare, de texturi rafinate, de melodie distanta repetitiva, dar de fapt el nu livreaza asa ceva. La felul in care o pune textul, el e facut ca sa claustreze si sa evidentieze tocmai limitele acestui spatiu sonor. E facut sa ne faca/ii faca pe fanii genului sa ii vada limitele si sa vada zidul care ii izoleaza de lumea exterioara. Te uiti la coperta EP-ului si vezi zidul inchisorii in care te afli, asculti piesele si iti dai seama ca ceva se repeta in acest univers sonor care promite mantuirea de lume si de fapt nu o face.

[Probabil o hiba a textului este ca, in primul rand, muzica electronica si cultura de club, ca post-subcultura (nu injurati, asa e) este profund politica. Nu stiu daca Villalobos l-a citit pe Thaemlitz, dar iata ce spunea chilianul intr-un interviu aparut in RA: For me, the idea that electronic music is not political is bullshit. Every movement—if it's more than two people—is political, in a way. Every common interest where there is a connection, is a political thing. And you have a political responsibility. The sound, the artistic approach, the content of text, if you play a siren in your set, some Arab preachers, some classical music from Bach, it will all polarize the dance floor in a second. All of these things are political.

Lucrurile stau asa cum spune Villalobos, nu cum o pune Ion. Neo-tribalizarea e un concept aparut in 1985, patentat de Michel Maffesoli  si, impreuna cu (post) subcultura de club, implica ceea ce a fost numit mai tarziu everyday politics, care nu sunt altceva decat un set de valori alternative puse in practica si in act de cei care apartin comunitatii respective. Aceste valori sunt de fapt alternative la cultura dominanta, pe care insa nu o confrunta direct (asa cum face punkul), ci o pun in paranteza.  

According to Maffesoli, urban tribes are microgroups of people who share common interests in metropolitan areas. The members of these relatively small groups tend to have similar worldviews, dress styles and behavioral patterns. Their social interactions are largely informal and emotionally laden, different from late capitalism's corporate-bourgeoisie cultures, based on dispassionate logic (dupa Wikipedia).

Asadar neo-tribalizarea nu inseamna atrofiere a simtului politic, ci crearea unui spatiu in care simtul politic clasic, asa cum il intelege Ion, nu mai functioneaza, e anulat si inlocuit de altceva. Intr-una din postarile urmatoare din cadrul rubricii Politics of Dancing o sa traduc mai pe larg ideologia acestor neotriburi.]

Cu toate acestea, Schutzhaft EP ramane o discheta cu care Ion a vrut sa viruseze cumva pe cei care sunt in primul rand in anturajul lui. In sensul retrezirii acestui instict al simtului politic al celui care isi doreste schimbari sociale. E ca si cum intr-o seara in Ota, sau oriunde, Ion ar fi venit la tine cu o bere in mana si ti-ar fi zis: "Bai, e nasoala chestia asta cu clubbingul, am inceput sa ii vad limitele  si mi se pare ca ne tine in loc si ne rapeste chestia asta care inseamna implicare politica". Ar fi zis asa, mai mult sau mai putin apropiat de ce am scris. Meditatia superficiala pe care o propune Ion porneste adica de la intrebarea: "Clubbing, clubbing, dar pana cand?"

De ce ar face Ion asta in cadrul unei miscari care vrea sa promoveze muzica electronica in lumea romaneasca? Eu il vad ca pe un hijack al unei platforme de marketing (Local Records) care este deturnata intr-o platforma de promovare politica. De ce ar face asta? Pentru ca el este un tip de artist conceptual foarte  angajat politic, in sensul clasic, cu agenda politica, e drept, o politica smooth (si cum a sesizat unul din comentatorii de pe fgm, burghez).

Cine se uita pe twitterul lui Ion o sa vada acolo referinte la Chomsky, unul din tre cei mai pertinenti critici americani ai politicilor externe ale SUA, la Foucault, la McLuhan, la situatia din Israel, la situatia politica din Romania, inceputuri de sloganuri pentru Candidatul la Presedintie, institutie pe care o reprezinta samd. Ion e un tip de intelectual implicat politic in sensul clasic al omului-cetatean. Titlurile pieselor acestui EP sunt, pe scurt, o mini-platforma program pentru un posibil nou model de om-cetatean implicat politic (poate chiar Candidatul la Presedintie?): I.E., Politics of Smooth, The New Way is All the Way, Very Strong Leadership, Education after Auschwitz. 

Astfel, EP/ul cu pricina e o doar o extensie de marketing politic a lui Ion; nu stiu daca Ion a facut-o sau nu deliberat si constient. Dar pana la urma el a servit un mesaj politic ambalat intr-un medium accesibil (un material discografic cu o muzica de clubbing sui generis) celor pe care ii vizeaza. Iar cei pe care ii vizeaza nu sunt Clunk/Clontz si ceilalti. Cum a si zis-o Ion, Montgomery Clunk face parte dintre cei care nu merg in cluburi, nu servesc genul asta de uniformizare. Ci ceilalti, artisti si promotori deopotriva ai acestui tip de cultura urbana, in ultimul rand, fanilor (sau nu in ultimul rand), mai ales celor din generatia lui Ion, care au prins o parte din RSR, si stiu ce insemna pe acea vreme neimplicare politica si un mediu in care erai legat de maini si de picioare dpdv al exprimarii publice a propriilor credinte ideologice.

By the way, coincidenta sau nu, Education after Auschwitz este o lucrare a lui Theodor Adorno, unul dintre cei mai pertinenti critici ai industriei culturale capitaliste (responsabila printre altele si de crearea muzicii techno si mai ales a global DJ culture). De-asta si ilustratia care insoteste aceasta postare face trimitere la el. Ca sa se inteleaga mai bine de ce, citez direct din Adorno, ca bonus la acest  eseu:

“The inability to identify with others was unquestionably the most important psychological condition for the fact that something like Auschwitz could have occurred in the midst of more or less civilised and innocent people.

One must come to know the mechanisms that render people capable of such deeds, must reveal these mechanisms to them, and strive, by awakening a general awareness of those mechanisms, to prevent people from becoming so again. It is not the victims who are guilty, not even in the sophistic and caricatured sense in which still today many like to construe it. Only those who unreflectingly vented their hate and aggression upon them are guilty. 

One must labor against this lack of reflection, must dissuade people from striking outward without reflecting upon themselves. The only education that has any sense at all is an education toward critical self-reflection. But since according to the findings of depth psychology, all personalities, even those who commit atrocities in later life, are formed in early childhood, education seeking to prevent the repetition must concentrate upon early childhood . . .”

20101206

Face-Off Montgomery Clunk/Ion Dumitrescu. Un epilog la episodul Schutzhaft EP.

A trecut ceva vreme de cand un torent de comenturi a inundat ca niciodata subsolurile fresh good minimal (un alt episod remarcabil a fost cel cu interviul luat de Ioana lui Mircea Florian). Mai precis, 2 luni. Din cauza discutiilor sau pseudo-discutiilor care au avut loc acolo, unii s-au grabit sa numeasca EP/ul Schutzhaft al lui Ion  "cel mai controversat album al anului". O eroare de atribuire desigur, pentru ca in cele peste 270 de commenturi nu muzica a facut obiectul celor mai virulente atacuri verbale concertate vreodata de un artist si fanii lui  impotriva altui artist si a sustinatorilor lui. Vinovatul si declansatorul a fost textul de descriere de mai jos, care a insotit al 3-lea release lansat de platforma locala numita Local Records, o initiativa care a reusit foarte rapid de la lansare sa imparta publicul romanesc vizat, inclusiv artistii, in doua; partea contra devenind, mai mult sau mai putin fatis, din ce in ce mai numeroasa. 

"Titlul Ep-ului si numele pieselor sunt mai mult un joc in contextul politic depresiv actual in care toate proiectele ideologice au esuat si ultima utopie a ramas un capitalism morbid care inca traieste desi e mort.
Muzica de club si techno-ul in special au atrofiat orice dimensiune politica a muzicii electronice underground, life-style-ul ce insoteste azi clubbingul, asa cum sustinea Terre Thaemlitz, e un soi de de escapism tribal. Ne consumam anxietatile in marsuri de 4 pe 4, prelungim starea asta decerebrata la adapostul senzatiilor tari ale bass-ului si ale substantelor. In acest mediu este nevoie de ambiante sonore surprinzatoare, de texturi rafinate, de melodie distanta repetitiva, de psihedelism autentic, de ce-a mai ramas din soul, pentru a incerca o meditatie superficiala, fara sambure mistic.
Desi club-oriented, dub techno, deep house, acest EP incearca un demers muzical mai complex, la limita granitelor... Este format in proportie de 90% din surse audio si instrumente agonisite de-a lungul timpului si profita de limitarile acestora."
  (Ion - Schutzhaft EP/Politics of smooth - LCL03)

Aparent, episodul a fost rezolvat aproape/chiar in timp ce avea loc; unul dintre comentatori a dezvaluit identitatea celui care il ataca direct si frontal pe Ion. Era vorba de un tanar artist care nu fusese bagat in seama de fgm/Local Records si care aparent se razbuna pe aceasta eroare de apreciere. Unii au spus ca a facut acest lucru din frustare, si asa episodul a fost clasificat destul de rapid printr-o schema confortabila si reductionista: artistul x neconsacrat, in cazul nostru Montgomery Clunk, il injura pe artistul y (Ion) care are deja un EP scos, deci e semiconsacrat. X atrage atentia asupra lui, si devine vizibil in "spatiul" public. Polita s-a platit si in offline: la scurta vreme dupa inundarea subsolurilor fgm, Montgomery Clunk apare in line up/ul unuia dintre cele trei eveniment Maschine, in care headliner era Falty DL, iar muzica lui este foarte apreciata. Invitatia aparea in paralel cu episodul fgm/Local Rec, deci nu a incercat nimeni sa il "mituiasca" ca sa isi tina gura. Dupa care lui Montgomery Clunk ii aparea un EP la error broadcast, un label mai mult decat ok si mai mult decat digital label (intrucat scoate si viniluri), unde primeste confirmari ca ce a facut a facut bine (oricum, Montgomery Clunk, care mai are un proiect numit Contorsionist, este la al patrulea release, scos la un label din alta parte decat Romania, ceea ce inseamna ca muzica lui si-a gasit toata aprecierea in alta parte decat acolo unde ar fi vrut; oare si aici se aplica chestia aceea nefericita cu nimeni nu e profet in tara lui?)

Ion, un om care isi aduna energiile din mai multe directii, si se exprima pe mai multe fronturi, fara sa fie neaparat un artist multilateral dezvoltat, pare ca exceleaza cel mai bine in teoretizare, spre care are o aplecare aparte. Dupa textul de prezentare a EP/ului, care evolueaza in spatiul unei (auto)critici sociale cu legatura la muzica si fenomenul clubbingului, Ion a postat un lung comment la sfarsitul desfiintarii virtuale, in care trage niste concluzii legate de tiparele mentale in care evoluam ca romani si incearca o definire a ideii de cocalar, a modului in care se face critica, a simtului critic atasat acestei muzici electronice (fara prea mare impact, caci energia atacului se epuizase, iar textul lui era prea din alta parte si poate prea lung ca sa mai aiba cineva rabdare sa il analizeze; oricum o alta piesa remarcabila).

Apoi discutia s-a mutat in alta parte, respectiv pe chestionabil.ro, dupa aparatia piesei lui Monty Clunk acolo, si s-a transformat intr-o sarja foarte precisa care avea ca obiect gestionarea “frauduloasa” a fondurilor programului guvernamental ICR care sustinea proiectul. Intr-o clipa de slabiciune paranoida ai fi zis ca nu a fost vorba de un nevinovat atac, ci de ceva mai orchestrat care il avea ca target pe H.R. Patapievici, cel care a mai facut obiectul unui proiect controversat promovat de ICR. Tiparul a fost cumva similar discutiilor (sau pseudo-discutiilor) pe care le auzeam in anii '90, dupa Revolutie: ce-ati facut cu banii nostri? (respectiv: ce-ai facut in ultimii cinci ani?). Plus atacuri personale la adresa fondatorilor Local, printre care se numara si creatorii blogului fgm, care gazduieste masochisto-stoic de ani buni,  si (inca) cu zambetul pe buze, diverse injuraturi si atacuri personale la fel de diverse in subsolurile postarilor.

Acesta a fost pe scurt episodul Montgomery Clunk vs Ion. Ce stim sigur e ca cei care administrau ce se posta deasupra s-au intalnit cu cei care comentau dedesubt, si-au zambit (sau cel putin nu s-au injunghiat imediat ce s-au vazut). Urmele importante sunt desigur la nivel de sensibilitate de ego, despre ele insa nu va scrie nimeni, si desigur ele vor fi cele care vor directiona micuta si tumultuoasa istorie viitoare a muzicii electronice romanesti, bloggingului etc. Atitudinea sincera si directa a lui Montgomery, in care argumentele si retorica viscerala s-au amestecat cu argumentele sale extrem de precise si in nuante fine au fost un amestec inspirant, cel putin pentru autorul acestui blog. Tocmai aceasta inspiratie s-a reflectat si in demersul de mai jos, care a generat o noua categorie de articole pentru Boing Bum-Chak, care se va intitula The Politics of Dancing. Multumesc, Monty.

Din toata confruntarea Monty vs. Ion (fgm&Local Rec vs o parte din restul lumii), sunt cateva probleme care merita dezvoltate. De fapt, tot episodul merita o analiza minutioasa, pentru ca, in ciuda injuraturilor si a limbajului gros folosit in comentarii, nivelul de inteligenta si sensibilitate al celor implicati este mult peste medie. Atunci, in cadrul manevrelor de trolling si anti-trolling, au aparut niste inceputuri de concepte si cadre de referinta care nu s-au mai folosit niciodata in discutiile despre muzica electronica, care, in general in lume si in particular in Romania, cu foarte foarte mici exceptii, este dincolo de sisteme critice prin simplul fapt ca ceea ce propune ea e in primul rand o experienta senzoriala, care tine de forma si al carei vehicul este corpul sunetului, si nu un mesaj de tip rational. Chestii care nu au mai aparut probabil de la Mircea Florian incoace.


Boing Bum-Chak a vazut aici o oportunitate de a ridica putin nivelul discutiei si raspunde acestor intrebari mai aplicat, pentru ca mai multa lume sa beneficieze de o perspectiva articulata si rationala  asupra problemelor dezbatute. Pentru aceasta i-a invitat pe Montgomery si pe Ion sa raspunda unor intrebari care erau acolo dar pe care nu le-a pus nimeni, in asa fel incat sa reiasa un inceput de discurs mai coerent despre muzica electronica, despre clubbing, politica, anxietati, droguri samd. A rezultat ceea ce urmeaza.


FACE-OFF MONTGOMERY CLUNK/ION DUMITRESCU

BOING BUM-CHAK: In ce fel reuseste sa fie critica muzica electronica?
MONTGOMERY CLUNK: Din punctul meu de vedere, muzica electronica, fara vers, voce, compozitie lirica nu poate critica decat o reteta iar eu nu cred in retete.

BBCK: Cine ar fi trebuit sa semneze un material pe care sa apara textul criticat pentru ca acesta sa fie ok, si sa fie sustinut de acest material?
MONTGOMERY CLUNK: Ben Frost , nu am alte comentarii.

BBCK: In ce fel crezi ca artistii si fanii muzicii electronice se implica sau nu politic pe scena de clubbing si in afara ei?
MONTGOMERY CLUNK: Multi dintre fanii muzicii electronice sunt de fapt fanii drogurilor care se distribuie prin club, nu cred ca ar fi interesati sa se implice politic pe aceasta scena. In ceea ce priveste artistii...n-as putea sa raspund, dupa cum am mai spus, nu sunt pasionat de reteta sau de forma la acest nivel. Toate comentariile la adresa materialului lui ion au fost pur subiective.

BBCK: Ce fel de relatie crezi ca exista intre muzica electronica (de dans sau nu) si politica?
MONTGOMERY CLUNK: muzica electronica poate schimba structura sociala

BBCK: De ce e bine sau rau ca artistii sa teoretizeze arta lor?
MONTGOMERY CLUNK: Cred ca teoria artei tale o discuti cu alt artist, apropiat tie care intelege ce indrugi. Pentru mine, ca si ascultator, nu ca si artist, este fascinant sa descopar singur aspectele unei melodii/material. Sa ne gandim ca eu ascult o drona de tim hecker si imi imaginez o masina rosie dupa care tim hecker apare si teoretizeaza cum ca el a vrut sa sugereze o masina verde...as fi putin dezamagit...s-ar altera un sistem de valori, n-as avea cum sa fiu subiectiv, sa imi croiesc o haina pe masura mea....

BBCK: Crezi ca fanii muzicii electronice si cei care traiesc fenomenul clubingului incearca prin asta sa scape de anxietate, o fac ca sa fuga de ceva asa cum sustine textul?
MONTGOMERY CLUNK: Fie asta (putin probabil in romania) fie anturajul porcin in care te simti ca acasa dupa ce inghiti un borcan de tusine, anturaj care te scoate din casa la un "party" de disco vineri seara.

BBCK: De ce e potrivit sau nepotrivit ca artistii/un label sa aiba un mesaj care critica ordinea sociala existenta?
MONTGOMERY CLUNK: Daca discutam despre un label de crust metal mi se pare mai mult decat potrivit pentru ca si "forma" muzicii oferite spre consum de catre label este adecvata mesajului transmis. Gandindu-ma la muzica electronica, mi se pare cam dificil sa transmiti un mesaj critic la adresa ordinii sociale folosind oscilatoare...poate doar daca vrei sa sabotezi o reteta? :)

BBCK: Cum anesteziaza sau intaresc muzica electronica si fenomenul clubingului simtul politic (daca exista asa ceva)?
MONTGOMERY CLUNK: Pai e simplu...anturajul porcin, total dezinteresat de muzica, total interesat doar de hype-ul din jurul muzicii, total interesat doar de niste prafuri...mai e loc si de simt politic?

BBCK: Esti impotriva textelor in general sau doar in particular, atunci cand ele sunt lipsite de substanta?
MONTGOMERY CLUNK: Sunt impotriva explicatiilor necerute de ascultator. Este clar ca sunt adeptul subiectivismului in ceea ce priveste muzica...nu mi se pare ca muzica vine ca un flacon de ampicilina...cu instructiuni de ascultare etc.

BBCK: Ce relatie crezi ca ar trebui sa existe intre muzica electronica si textul despre ea?
MONTGOMERY CLUNK: Nu sunt impotriva recenziilor...asta o sa precizez din start. Sunt doar satul de etichetele pe care le vad deja pe sticlele de bulion din frigider...sunt satul sa mi se spuna ca nu contine conservanti si de fapt contine.
==============================

BBCK: In ce fel reuseste sa fie critica muzica electronica? In ce fel crezi ca artistii si fanii muzicii electronice se implica sau nu politic pe scena de clubbing si in afara ei? Ce fel de relatie crezi ca exista intre muzica electronica (de dans sau nu) si politica? 

ION DUMITRESCU: Fie ca esti constient sau nu arta are si o dimensiune politica, scapa si în afara intentiei pur estetice. E important ce putem articula in afara descrierilor stilistice, in afara de “suna bine” si de aproape religiosul “eu asa simt”. Ce genereaza muzica ta ca discurs contemporan? La un moment dat exista o relatie profunda intre muzica electronica si politica, indraznesc sa afirm, caci la inceput toate inovatiile si noile genuri proveneau din subculturi autentice, necosmetizate si neintegrate inca nici macar in muzica pop. Kraut-ul nemtesc isi cauta o anumita identitate, incerca sa iasa din mimetism, disco-ul a aparut in cluburile gay, black la inceputul anilor ’70 (muzica de dans avea ceva revolutionar), dupa care a fost tranferat in “curentul principal” dupa 1974-75. Muzica electronica industriala pionierata de Genesis P-Orridge si Chris Carter era total periferica (avea si o dimensiune performativa substantiala) si se opunea “muzicii agricole”, rock-ul pe filiera plantatiei de bumbac. Muzica house a aparut din interiorul comunitatii negre si pentru cativa ani avea o dimensiune critica, un “fringe” similar cu cel din “Paris is Burning” dar de data asta in zona noului adapost al muzicii, lifestyle-ului si al party-ului. House-ul si tehno-ul erau un soi de refugiu autonom totusi, in care ritmurile patrate apartineau unei culturi endemice ce voia sa se delimiteze de sistem. Hip-hop-ul la fel a aparut ca reactie - permanent observi aceeasi scoatere din subteran a genurilor care reprezentau ghetoul, acolo unde perifericii isi construiau propriul limbaj “nepopular”. Un fel de empowerment care a disparut azi prin aceasta integrare in piata. Pana si mult hulitul minimal-tech avea ceva subversiv la inceput. Pe langa moartea utopiilor, si la asta ma refeream cand ziceam “contextul depresiv actual”. La aceasta renuntare cumva: nu mai luam in considerare posibilitatea unei atitudini politice, avem sertarul nostru si locul nostru acceptat. Pe de alta parte totusi acesta recombinare actuala de stiluri si atitudini muzicale creeaza la infinit noi genuri, e un peisaj sonor extrem de interesant, descentralizat, deierarhizat, democratizat, in care multe luari de pozitie si formulari - care incearca sa categorizeze - devin astazi ridicole.

BBCK: De ce e potrivit sau nepotrivit ca artistii/un label sa aiba un mesaj care critica ordinea sociala existenta? De ce e bine sau rau ca artistii sa teoretizeze arta lor?
ION DUMITRESCU: Ar fi bine, fiindca pentru a intelege arta contemporana nu mai e suficient sa te uiti pe poze (“cum a pus culoarea”). Trebuie un extra demers intelectual si da, asta inseamna sa citesti chestii care depasesc nivelul asta imediat al esteticului, al tehnicii, al ingineriei, al “craft-ului”. Prin urmare in lumea asta post-post moderna nu mai poti sa te bucuri pentru ca ti-a iesit un beat si sa consideri ca misiunea artistului s-a incheiat (virtuozitatea productiei ca ultim scop). Cand toata omenirea tine un jurnal global in care varsam toate micile/marile “creatii” sonore, vizuale pe platformele puse la dispozitie, cand suntem imersati definitiv in imagini si sunete eu zic ca nu te poti distinge decat in mod constient si pentru o scurta durata; trebuie si distanta teoretica. Traim intr-o auto-reprezentare, ne exprimam si consumam tot ce ne parvine “pe canale”, imediat, intr-un prezent care-si refuza memoria. Dovada ca si genurile se succed aiuritor de repede, nimic nu rezista, totul se hibridizeaza, valurile trec si schimba perceptiile, se recicleaza tot ce-a fost inainte. Ca DJ Shadow in subsolul cu sute de mii de discuri (in filmul Scratch), esti oarecum fortat la o oarecare umilinta si in acelasi timp luciditate, o sa ajungi oricum acolo in “haznaua” istoriei, whether you like or not. Iar azi e mult mai grav/intens, piata e hamesita, sa tii pasul a devenit imposibil, ne-am nisat si supra-nisat incat imi vine cu greu sa cred, de exemplu, ca in macelul de comentarii de sub EP-ul meu nimeni nu a facut si apologia nisei. Aproape nimeni (caci au fost incercari) nu a pus lucrurile in context, sau contexte… ca erau mai multe. S-a mers pulsional, iar din pacate si asta e una dintre tendintele actuale, nicio urma de reflectie in spatele actiunii, al gestului. Am un impuls, ii urasc p-aia si tipul ala ma enerveaza, incep sa torn, sub anonimat bineinteles. Asta e cultura actuala, deja banalizata, a criticului de serviciu (hater, trol). Si-a scos filtrele definitiv, sistemul virtual ii permite. Cred ca la asta duce lipsa de familiaritate cu teoria si dezbaterea reala, de pe pozitii de interes/curiozitate si nu de pe pozitii frustrate de lipsa de putere. “Dupa bloguri suntem noi care… ” ca sa parafrazam.

BBCK: Crezi ca fanii muzicii electronice si cei care traiesc fenomenul clubingului incearca prin asta sa scape de anxietate, o fac ca sa fuga de ceva asa cum sustine textul?
ION DUMITRESCU: Party-ul a ajuns sa monopolizeze toate energiile, suntem de fapt perfect indisponibili. Oamenii nu ies din casa decat cu acest motiv, nu vreau sa generalizez dramatic, dar “for the sake of the argument” sustin ca neglijam orice alte intrari/iesiri in/din social. Ma simt aliniat la acest fenomen, dar ma gandesc serios sa apar cat mai rar ca DJ, pentru inceput. Daca ma auto-scrutez recunosc ca gasesc mult loc gol, fara sens. Voi incerca din nou sa lucrez sub concept, trebuie sa incerc si alt tip pozitionare. Mult timp am trait oarecum schizoid, delimitand clar intre apropierea de dans contemporan/arta contemporana si muzica in care am intrat tarziu, ca diletant. Le-am disociat pana acum, dar ma simt usor erodat, de aceea am parasit dansul, de exemplu, si am decis sa candidez la presedintie. Trebuie facute mutari radicale si in zona muzicii electronice, in club, unde conventia e imuabila: Trebuie sa te distrezi!!
Altfel vom contiuna starea de betie senina/senila ce rezulta din orice viata dusa inertial si, ca sa-l citam pe guru-ul conceptual John Cage: “Art should not be about self-expression, it should be about self-alteration”

BBCK: Ce relatie crezi ca ar trebui sa existe intre muzica electronica si textul despre ea?
(Acum te invit sa faci un exercitiu de detasare si modestie - daca nu vrei sa raspunzi la urmatoarea intrebare e ok): Cine ar fi trebuit sa semneze un material pe care sa apara textul criticat pentru ca acesta sa fie ok, si sa fie sustinut de acest material?
ION DUMITRESCU: Intrebarea ta porneste de la 2 premize problematice. Prima ar fi ca nu oricine are dreptul de a scrie ceva critic, politic, pana nu livreaza un produs artistic “genial”, life-changin’ etc. Desi nu vad pe nimeni sa faca niciuna dintre chestiile astea, credeam ca am scapat de ierarhiile astea total inoperante in mediul actual. Poate de aceea cand adresezi ceva atipic pentru zona asta (blog de muzica electronica) folosind acel vocabular (si asta a fost ceva ce nu mi-a fost iertat) trezesti impulsurile obscene care pana la un punct fac savoarea oricarui  antropolog.
A doua premiza ciudata ar fi ca textul nu ma include, ca eu sunt exterior lui. Eu/noi (cel putin am incercat) sunt cel vizat de text, si ma refer aici la cei care ma inconjoara, un grup - eterogen in fapt - care ulterior sunt atacati in comentarii (desi primitiv) ca hipsteri (termen care deja ma ingretoseaza). Aici a fost marea neintelegere, poate si din lipsa exercitiului analitic (ca sa fiu in continuare arogant). Totusi EP-ul era un pseudo-deep house, era un 4x4 destul de usor de identificat, fara multe pretentii. Montgomery (and co.) chiar nu era in categoria asta, nu l-am vazut prin cluburile de house tehno disco, nu pune beat-uri pe fiecare timp din masura, nu e regulat, as zice ca reprezenta exact opusul, era pe cealalta baricada definitv, prin tot ceea ce facea. Asta e stranietatea, ca s-au simtit lezati… desi in fine, in spate functiona aversiunea fata de Local Rec. Asta e scena provinciala in care traim, ne stim toti cu toti, “ne dam in cap” foarte usor, dialogul e repede strangulat cu ceva gen ”Pune-ti tricoul roz”. Avem puterea de a jigni linistit fara remuscari, sa demolam ceea ce oricum “nu e”, sau ii e greu sa fie. Desi scenele de muzica electronica din Romania sunt atat de atrofiate, desi asta era EP-ul de debut al meu, desi nici party-urile nu mai sunt asa efervescente, desi Vice incearca sa niveleze tot si pe oricine, noi ne razboim pe bloguri… intr-un derizoriu definitiv.                                            
Discursul critic e bun, clar, nu trebuie sa ne menajam, asta incerc sa sustin si eu, dar cum, in ce cadru si cu ce consecinte, care e scopul din fundal? Ca celalalt sa dispara? E nevoie si de auto-interogatie, asta reprosez si Local Rec, care sunt intr-adevar usor criticabili. Asocierea recenta cu Vice, fara nicio intrebare catre artistii cu care sunt asociati, mi s-a parut problematica, intrarea acestei reviste in general in Romania este extrem de nefericita si trebuie spuse cateva lucruri si in sensul asta, trebuie deconstruit avantul asta total decerebrat.
Textul “infam” din subtextul EP-ului a parut ca fronda, ce-i drept, nu fusese menit sa apara asa, dar asta-i alta discutie, caci nici inocent nu l-am vrut. E o doza de sentinta acolo care poate enerva. Aparent fara nicio legatura cu muzica monotona de mai sus. Dar acum mi se pare si mai ok ca a aparut in forma aia. Caci se pare ca ce afirmi rar lasa urme, are efecte, chiar si “negative”, asa vezi cum se rup relatii, se refac aliante, ca un organsim ce nu mai are nevoie de nimeni. Brusc s-au definit teritorii, care pana acum nu erau clare (ceea ce era bine), ne-am intors la statutul de animal, din pacate - iti lasi secretiile ca sa marchezi teritoriul (depesharii si rockerii din anii '90). Ce mi se pare si mai interesant e ca textul a produs (fara sa-si propuna initial) un fel de radiografie a subconstientului colectiv, au aparut toate marile fobii si truisme, oamenii acolo se descriau pe ei insisi, asta era incitant trebuie sa recunosc, doar pana la un moment dat cand a devenit previzibil. Recunosc totusi ca nu ma asteptam la ferocitatea aia si iti trebuie ceva nervi tari sa ramai imun.

BBCK: Esti pentru sau impotriva textelor, si de ce?
ION DUMITRESCU: Reactiile la EP m-au convins ca trebuie scris cat mai mult. Trebuie analizat cat mai mult, total in raspar cu aceasta democratie instant, in care doar mentionam (tribal) codurile pe care le vor recunoaste cei de acelasi leat cu noi. Trebuie stat si reflectat, adastat pe nuantele unui text, ceea ce necesita un efort imens azi cand esti infestat de informatii in orice directie te-ai duce. Caci oriunde te-ai indrepta cu interesul tau, gasesti un teritoriu imens, vast, greu de cuprins. Asa ca trebuie sa iesi din circuit, din rutina asta a consumului imediat, trebuie sa luam pauze contemplative. Caci imboldul ar fi sa producem neincetat, sa fim hi-fi, sa fim expusi continuu, sa schimbam alert informatii si sa ne reconfiguram cat mai repede in functie de cererile pietei, sa fim cat mai flexibili si dinamici. Sa bagam viteza (la mall-ul AFI in job description intrebarile recurente sunt, “vrei sa apesi pedala de acceleratie?”, “Esti dinamic si flexibil?”)

20101203

Fever Ray Halloween RA Podcast 178




Credeam ca am pus deja mixul asta, care e mai degraba un mixtape. Nu e nou, e facut de Halloweenul din 2009 de Karin Dreijer-Andersson aka Fever Ray, cealalta jumatate a trupei de familie The Knife. De la Neil Young pana la Burundi, trecand prin minimalul cu saxofon al nemtilor de la Krause Duo, alegeri inevitabile ca Burial si Shackleton sau mai obscurii Miriam & Amadou sau Bruce Hack e un mix dens si non-clubbing. Fiecare piesa e contagiata de cealalta si intreg contextul afecteaza selectiile individuale, ceea ce face ca acest mix sa fie unul foarte dinamic si intens, dupa cum spune Karin.
Suntem in decembrie, si mixul merge foarte bine cu vremea asta, mai ales ca am fost anuntati ca "cele mai recente cercetari ale specialistilor" nostradamici arata ca pana in anul 2016 nu va mai exista nici un om pe pamant, si "un cilindru satanic furios ameninta intreaga lume". Sa nu aud nimic de hauntologie sau de witch house. Aici vorbim de profunde aspiratii morbide si nocturne ale umanitatii (Mean Old Devil, Devil will Take you, Ghost Rider, Nosferatu) balansate ca intodeauna de sentimentalisme naive si solare (Je pense a toi, Chant avec Cithare) sau metafizice (Death is not final). Suntem putin deasupra superficialitatii consumului muzical de fiecare zi.

Tracklist

01. Neil Young – Guitar Solo 1
02. Yo La Tengo – Everyday
03. Journey To Ixtlan – Corpse On The Mesa
04. Jad & David Fair – Nosferatu
05. Zola Jesus – Devil Take You
06. Bruce Haack – Mean Old Devil
07. Krause – Duo Canopolis
08. Burial Hex – Will To Chapel
09. Suicide – Ghost Rider
10. Amadou & Miriam – Ja Pense À Toi
11. Shackleton – Death Is Not Final
12. Entombed – Night Of The Vampire
13. Maddalena Fagandini – Interval Signals
14. Burundi: Musiques Traditionnelles – Chant Avec Cithare

20101201

Putin branding Boing Bum-Chak


O singura data in viata lui, un radio cu lampi facut in trecuta Republica Democrata Germana, cu nume de caine (Stereo Capri) a emis intr-o seara sunetele extraterestre ale albumului TransEuropeExpress al formatiei germane post WWWII din Dusseldorf (numita Kraftwerk), intre peretii unui dormitor din Berceni.

Martorul acestui eveniment a fost un baietel de 12 ani care statea asezat in pat pe intuneric in fata in fata radioului cu carcasa de lemn si lampi ce luminau peretele din spate. Asculta o muzica fascinanta, din alta lume decat orice se auzea pe atunci in Romania. Pe vremea aceea - era prin '82-'83 - nu existau referinte pentru acea muzica, cel putin nu in acel moment, si omuletul nostru nici nu avea habar despre ce insemna Kraftwerk. A fost o intalnire de gradul trei cu muzica electronica, mediata de un instrument analogic si de postul national de radio al Romaniei. Radioul s-a stricat, tehnologia a evoluat si piesele Kraftwerk nu mai suna la fel, dar chestia aia care s-a petrecut intre peretii dormitorului din Berceni a ramas.

Sub acea impresie si cu aceeasi curiozitate pentru stranietatea fascinanta a muzicii electronice a aparut blogul pe care il citesti acum, si care se cheama Boing Bum-Chak. E o adaptare fonetica dupa piesa "Boing Boom Tshack" a formatiei cu sunete de cristal si energii din alta lume (o piesa passe, nu dintre cele mai bune ale formatiei Kraftwerk, dar care exprima mai bine ideea asta de encounter cu ceva din alta lume). In caz ca cineva se intreba de ce un blog romanesc are un nume atat de imposibil si de unde aceasta obsesie de a explica ce se intampla in jurul muzicii electronice, ca si cum nu ar fi deja totul cunoscut si explicat.